de multa vreme nu am mai postat, asa ca am zis ca poate ca a venit timpul. pentru inceput (sper sa ma reapuc de postat si pozat): baba zula la balkanik festival
De ceva zile nu am mai continuat jocul meu. Simteam ca, totusi, nu ajung nicaieri si ca nu are nici un rost. Poate am sa-l reiau intr-o zi, cand voi reusi sa postez in fiecare zi ceva mai calitativ. Nu stiu cand se va intampla asta. Ddeocamdata nu sunt deloc creativa si nici nu pot spune ca am starea cea mai potrivita pentru asa ceva. Defapt, nu simt ca am starea potrivita pentru nimic. Tin minte ca in clasele 1-4, cand faceam pian la scoala, vedeam repetatul si cantatul ca pe o obligatie. Nu o faceam cu plecere, si de fiecare data cand aveam ora de pian, eram cu gandul in alte parti si nu cantam deloc stralucit. Profesoara mea, o femeie minunata, imi spunea mereu: “Diana draga, aduna-te un pic si apoi vei putea continua.” Ma uimea mereu rabdarea de care dadea dovada in ceea ce priveste greselile mele si tanjeala pe care ma lasam. Si cel mai tare ma uimea verbul asta reflexiv “aduna-te”, pe care nu-l auzisem la altcineva pana atunci. Imi imaginam ca am niste brate extrem de lungi pe care le trimit out there si adun fiecare bucata din mine care nu era prezenta la ora de pian. Din pacate, nu am reusit niciodata sa adun toate bucatile. Nici atunci, nici mai tarziu. Asa ca, uite-ma aici, incercand sa imi dau seama cum sa-mi controlez bratele mai bine, pt a le vedea intorcandu-se cu toate faramele de “Diana”.
Sunt foarte obosita si am o stare in concordanta cu oboseala, asa ca, pentru azi, o poza care sa exprime oarecum ce nu mai am acum putere sa spun.
Citatul de pe poza e dintr-o piesa ce ma obsedeaza si apartine celor de la The Antlers.
E seara si am o stare ciudata. Din cauza ca e foarte mult intuneric in casa asta, am senzatia ca e de fapt noapte. In continuare ma doare capul, de cateva zile deja. Am mancat foarte mult, cum nu prea obisnuiesc, si acum stau cu burta in sus. Nu prea imi vine sa fac nimic.
O poza cu Agnes, papusa mea primita la 18 ani. Mai tarziu am aflat ca exista o sfanta Agnes, care avea ziua de nastere pe aceeasi data ca si ziua mea de nastere. Mi s-a parut o coincidenta draguta.
Ultimile zile incep sa para cam ca cele de februarie cu un pic de soare: desi este inca frig, iar noaptea lunga duce la depresii, parca acele cateva momente cu soare si gandul ca mai e putin si apare primavara, dau o stare de optimism. Sper ca primavara sa vina mai repede si pe interiorul meu, sa :) mai des si sa fiu ca in momentele cele mai bune si chiar mai mult de atat.
Pana atunci un prim desen de zilele trecute.
Fiind plecata de o zi si ceva de acasa, mi-e dor de baietii mei, chiar daca am vorbit cu amandoi la telefon. E drept ca Giusy a fost cam mirat sa ma auda strigandu-l din telefon, dar sunt sigura ca a fost bucuros sa ma auda. De aceea, pe ziua de azi, o poza cu un desen cu pisica, dintr-o carte pe care o am din copilarie. Se numeste Enciclopedia zambetelor. Azi m-am uitat peste ea dupa multi ani. Mi-am dat seama ca este destul de uzata pana pe la jumatate. Asta pentru ca imi placeau atat de mult povestile si pozele din paginile alea, incat reveneam mereu si mereu la ele. :)
Am unul din cele mai linistite si relaxante drumuri cu trenul din ultimii ani. Desi jumatate de drum a fost, ca de obicei, frig de mi-au inghetat picioarele, a trecut mai mult de jumatate de drum si vagonul este destul de gol. Pot sta linistita cu picioarele intinse. Afara, privelistea e destul de frumoasa. Foarte multe campuri verzi, dealuri cu copaci si gramezi de fan. Vedere numai buna pentru a asculta muzica si a reflecta la fel de fel de lucruri. Calatoriile cu trenul au fost mereu, pentru mine, prilej de a sta ore intregi cu ochii pe geam, uitandu-ma atent la munti, copaci, ape si diferite lucruri pe care apucam sa le prind din viteza. Oarecum imi era dor de asta. Acum mai am 5 ore de drum din 12. Afara e lumina frumoasa si calda de apus ce imbie la atipit. :)
Azi implinim 3 ani de relatie. Doi la distanta, unul impreuna, in Bucuresti. Pana acum pot spune ca am avut o multime de momente frumoase. Deoarece lucrurile nu se intampla mereu cum te astepti, desigur ca sunt si momente mai putin placute, care nu tin de tine sau de celalalt. Dar am speranta ca intr-un final lucrurile se vor aseza. Pana atunci, sarbatorim 3 ani frumosi. Cel mai important e ca ne iubim, suntem fericiti si ca nici unul nu mai trebuie sa plece niciunde.
Mi-am dat seama ca intr-adevar sunt prea lenesa sa am grija de a posta zi de zi. Ieri am uitat, din nou. :( Asta e Albino, unul din prietenii mei urecheati. Cadou de la Costin pentru ca eram bosumflata. :)