uneori.ro

In ultimul timp fac fotografii cam proaste, atunci cand le fac. As putea spune ca in ultimele doua luni nu prea mi-a mai stat capul la fotografie. Nu am avut timp, chef, inspiratie de ceva nou. Dar cum mai este foarte putin pana cand voi termina cu facultatea, presimt ca imi va creste pofta de foto si imi voi trata cu seriozitate seriile foto pe care le am in cap, caci sunt cateva.

Pana atunci, o poza de la street delivery, care nu m-a incantat prea tare. (nici poza, nici street delivery)

ma simt f atras de patternuri. nu stiu daca am o problema, maladie,  calitate sau hobby, dar cert e ca imi plac f mult. atat pentru ca de ceva vreme am inceput sa gandesc mai putin in termeni de bine-rau, pozitiv-negativ, cat si pentru simplitate voi considera acest lucru drept o insusire de a mea. stand si privind in urma cred ca mi se trage de la joaca cu cerculetele de ulei din ciorba sau de la  bilute colorate din care faceam, in zilele ploioase, tot felul de forme si grupari.  acum ca m-am maturizat (cred) constat ca, desi nu mai ma joc cu bilute si nici timp sa stau sa ma joc cu mancarea nu mai am, ma bucur la fel de mult de patternuri si de momentele in care reusesc sa identific unul nou fie ca e vorba de o cladire, de un grup de oameni, de o padure, de textura unei frunze sau de un sir nesfarsit de dungulitze. pe iarna viitoare, probabil voi incerca sa organizez pozele si sa grupez toate patternurile interesante din pozele mele, dar pana atunci un pattern proaspat din weekend

Au inceput sa apara prin Cluj niste iepuri si alte creaturi. Am sa fiu cu ochii in patru.

Am o mare pofta de foto, dar e domolita foarte bine de lipsa de timp si de munca din ultimele zile. Probabil dupa licenta nu voi mai vrea sa am de-a face cu computerul o buna bucata de vreme. Aseara am reusit sa adorm la birou miscand de nivelurile de la levels din premiere. Pot spune ca am atins nivelul record de oboseala pana acum, nu am mai adormit niciodata in timp ce faceam ceva.

pentru ca azi se incheie o primavara destul de bizara care a avut cate ceva mai toate anotimpurile si mai toate starile posibile si va urma o vara f probabil enervant de calda in cea mai mare parte a ei, voi sarbatori plecarea primaverii printr-o poza din Parcul Izvor din weekendul care tocmai s-a terminat.

Cand eram mai mica eram fascinata de lampile cu Lava. Nu am avut niciodata una, nici nu stiu de ce. Poate ca in secret mi se pareau kitchoase, poate fiindca nu-mi placea sa cer lucruri. Cert e ca nu am avut si doar acum vreun an am stat sa ma uit la una mai mult timp. Am descoperit ca nu e atat de waw pe cat credeam, mai ales pt ca in principiu se creaza 2-3 bule si gata, iar alea se misca foarte incet. De curand am incercat sa imbin vechea mea iubire pentru macro cu bulele de ulei si am constatat ca iese ceva destul de frumos. Deocamdata am facut doar un test, pentru a vedea exact cum merge treaba, dar mi-au venit idei mai bune, cu o poveste in spate, asa ca probabil cand voi gasi un pic mai mult de timp liber le voi pune in practica. Pana atunci, un preview.

pentru ca, la fereastra mea, de jumatate de ora se aude din cand in cand in reprize un catel cu un latrat f amuzant, atat de amuzant incat as rade de el si daca as fi caine, m-am gandit sa pun o poza cu tematica in acest registru; totusi pentru ca de 2 saptamani motanul meu este f cuminte si nu mai ma trezeste dimineata 1 din cele 2 poze va fi cu o pisica; pentru ca de ceva vreme ies la pozat cu telefonul si chiar sunt multumit de rezultate, de data asta pozele vor fi ceva mai mici si cu lomo effect by default

Acum doi ani cam pe vremea asta am primit un pachet cu o ciocolata milka, seminte albe de dovleac si biletul din poza de mai jos. Eram in Timisoara, la studentfest, era perioada cand ma simteam totally out of place. Incercam sa-mi revin dintr-o perioada destul de urata si ma bucuram de soarele care ma facea sa ma simt ca la mare. Au fost niste zile bizare, cand nu aveam chef de oameni si de arta si nu intelegeam ce fac eu acolo. Probabil cea mai mare placere din zilele alea au fost plimbarile de una singura noaptea prin Timisoara si mirosul puternic de tei si alti copaci pe care nu i-am identificat. Eram dupa doi ani consecutivi in care in luna mai se intampla ceva fucked up si creasem deja o superstitie cu luna respectiva. In anul ala, din fericire, nu s-a mai intamplat nimic dubios in mai, ci dimpotriva, lucrurile au inceput sa se aseze intr-un mod ciudat, sau poate m-am saturat eu si am inceput sa privesc totul in alta lumina.

Pachetul ala era invaluit intr-un mare mister. Sau mai bine zis expeditorul. Am creat tot felul de scenarii despre el, aveam bucati mari de entuziasm pe care apoi le domoleam singura spunandu-mi ca e mai bine sa nu ma mai gandesc atata la subiect. Privind retrospectiv, ziua aia imi e foarte vie in minte si imi e foarte draga. A fost un punct de plecare, foarte timid si precaut din partea mea, spre ceea ce e azi. Pot spune ca in ziua aia, ciocolata, semintele si zefirul m-au facut foarte fericita.

Weekendul asta am fost la cabana Cuca, de unde am reusit sa urc pe Vf. Papusa si sa fac jumatate din creasta Iezerului.  Mai incercasem de odata fara succes (motivul a fost o furtuna puternica), asa ca bucuria ajungerii pe varf a fost f mare. Am facut traseul de 4-4,5 ore in 3 ore si 15 min. Daca ar fi sa imi explic timpul asta bun pt mine as zice ca am 2 factori: dorinta de a ajunge pe varf, de a ma revansa pe de o parte si +ul de energie generat de lasatul de fumat pe de alta parte.

Daca ar fi sa descriu in cateva randuri ceea ce am inteles din weekendul care  tocmai se incheie as zice ca:

• uneori pentru a intelege mai bine unele lucruri si importanta lor este bine sa te indepartezi de ele. de la distanta ai o implicare mai mica dpdv sentimental si poti analiza la rece, lua decizii mai bune. de multe ori in trecut am verificat semificatia unui lucru pentru mine indepartandu-ma de el si constantand ceea ce provoaca lipsa lui.  trecand de la abstract la concret as zice ca nu prea am simtit lipsa oamenilor si a civilizatiei. Ba chiar m-a bucurat mai mult ca in alte randuri.
• uneori pentru a rezolva o problema complicata e bine sa incerci simplificarea ei: tot drumul de sambata am fost insotiti de o catzea de la cabana. pentru a nu se simti aiurea, am zis sa o botezam si numele primit a fost matilda. cateaua asta ne-a insotit f fericita tot drumul, de cele mai multe ori se afla in fata noastra aratandu-ne drumul, cand gasea zapada tzopaia in ea, reusind sa se infiga cu capul in ea sau alergand dupa bulgarii de zapada ce o luau la vale; alerga si dupa pasari de munte (mai putin dupa alea mari de care se cam temea) sau fugarea soparle prin iarba. overall, pot zice ca matilda s-a simtit f bine si calatoria a facut-o f fericita.  cam de 2 ani tot caut sensul vietii sau mai exact bucurii pentru care sa traiesc. am tot testat diverse lucruri si idealuri imprumutate de la cei din jur, le-am testat pe mine, dar pot zice ca senzatia pe care am avut-o a fost ca atunci  cand intrii intr-o cabina de proba si tot probezi haine care nu iti vin. observand catelul matilda si testand bucuriile sale, pot zice ca mi s-au potrivit mai bine ca cele ale oamenilor de la care am incercat sa imprumut bucurii. nu ma refer la alergatul dupa pasari sau soparle, nici la tavalit prin zapada ci la bucurii simple si frumoase aflate la tot pasul si generate de natura: un cer albastru, un copac inflorit, o ploaie de mai, un miros de tei,… sunt motive serioase de bucurie de care de multe ori uit sa ma bucur asa cum ar trebui. stand si gandindu-ma de ce apare treaba asta explicatia pe care mi-o dau ar fi ca toate acestea  sunt gratuite si ca mai orice lucru care nu are pret si care e intalnit la tot pasul, isi pierde din valoare si din interes. voi incerca pe viitor sa ma bucur mai mult de toate aceste lucruri.
• senzatia pe care o ai cand esti in varf de munte si vezi tot ceea ce e in jur, cand mergi pe creasta cateva ore, chiar si cu un vant enervant, este extrem de placuta si de intensa. voi incerca sa o mai repet cat de curand.

Uneori, cand nu mai suport sa stau printre oamenii astia plati, care nu se mai bucura de nimic si care traiesc degeaba, imi vine sa ma inarmez cu o gramada de baloane colorate si sa-mi iau zborul cu ele. As ajunge intr-o lume mai frumoasa, mai colorata, mai insorita, cu oameni dragi si frumosi si cu lucruri pe care le-am crezut mereu imposibile. Daca toate astea s-ar intampla si daca as avea posibilitatea, nu m-as mai intoarce aici.

weekendul asta am invatat cateva chestii f de folos:

• o iesire la munte cu un pic de mers pe jos poate face minuni mai ales cand esti animat de f mult stress
• odata ce descoperi beneficiile activitatilor fizice, incepe mobilizarea si incerci sa replici si acasa miscarea fizica alergand pe ploaie fericit printr-o tura de parc cu ipodul intr-un mod destul de bizar pentru cainii din jur (trecatori nu erau): intr-o mana ipodul, in alta telefonul (trebuie sa imi iau pantaloni de training cu fermoar)
• htc magic + android + my tracks reprezinta una din cele mai mari inventii de la eclerul cu nes (care la randu-i reprezinta una din cele mai mari inventii de la roata incoace – lucru confirmat si de hana). cu ajutorul acestei combinatii magice am aflat ca tura de parc are 3.55 km, ca viteza mea medie alergare la prima tura a fost de aproape 10kmph si viteza maxima a fost de 25kmph. o harta a turei de parc am pus aici: http://maps.google.com/maps/ms?ie=UTF8&msa=0&msid=108316024025944114101.0004849cd8b1364dd3b46&t=h&z=16