Despre cum m-am adaptat Bucurestiului

(Fiindca momentan serverul are ceva probleme, nu pot posta si pozele. Sper sa isi revina curand. Am pus si pe blogul meu textul cu poze.)

De la mutarea in Bucuresti a trecut aproape o luna si pot spune ca abia acum m-am dezmeticit si am intrat in ritm. Si pentru asta a fost nevoie de un concediu in care sa simt ca sunt departe de casa noastra, lucru care m-a facut sa imi dau seama ca totul se petrece firesc si cum trebuie. Ma tot asteptam ca mutarea sa ma loveasca din plin, sa simt ca totul e diferit si ca nu ma regasesc. Intr-un fel a fost asa, dar nu atat de dramatic si nici intr-un sens rau neaparat. Dar ca sa sintetizez, o voi lua pe rand.

Apartamentul:

Zilele in care amandoi am zugravit si am facut curat au durat o eternitate. La cumparaturi m-as fi asteptat sa iasa scandal, dar ne-am inteles dubios de bine. Mai avem cate ceva de facut in casa, dar mai e timp destul.
Primul lucru de care m-am lovit a fost faptul ca de-acum inainte trebuie sa urc pana la etajul 4, dar in blocul asta e ca si cum ai urca la 5. Majoritatea vietii mi-am petrecut-o la parter, unde a fost ori foarte frig, ori potrivit. Acum sunt la capatul opus, urc pana la 4 si e mereu foarte, foarte cald, fiindca se incinge dracia de acoperis, si am impresia ca mai e o buna bucata de viata pana sa ne facem o terasa inverzita deasupra apartamentului. Sper macar sa fie caldut la iarna.

De la locuirea la 3 camere dar in 4 oameni, am trecut la 2 camere si 2 oameni. M-am gandit ca va fi mai usor de intretinut curatenia, dar nu e neaparat asa. Probabil pentru ca, fiind la casa mea, sunt mai obsedata de curatenie decat in facultate. Am observat oricum ca la modul in care traim, cam o ora pe saptamana e suficienta pentru a tine totul curat. Din cauza ca e atat de cald, s-a uscat busuiocul in ghiveci de la parintii mei. Acum am primit un alt ghiveci de busuioc de la parintii lui Costin. Sper sa supravietuiasca, desi si Dracena da semne de caldura prea mare.

Pana acum, nu am avut probleme cu vecinii, decat in doua randuri, cu acelasi. O data pentru ca era muzica prea tare, defapt bass-ul, si eram in intervalul 14-17 cand nenea de jos cere ora de liniste. Atunci a fost singura data cand ne-a batut in calorifer, dar trebuie sa spun ca bass-ul prea tare era de la costin, si nu de la mine, caci pe mine m-a invatat Cristina sa-l dau la minim. :) Iar alta data cand l-am deranjat, a fost cu o foarte mica indundatie, la o zi dupa ce Costin a schimbat bateria de la chiuveta din bucatarie.

Deoarece cat am fost in facultate nu am avut masina de spalat si am spalat hainele cu mana, am fost in extaz de faptul ca aici e masina de spalat. Prin urmare am tendinta sa spal toata ziua, mai ales cand vad si cat de repede se usuca pe caldura asta.

Desi deocamdata am aranjat si am utilat apartamentul cat de cat, parerea mea e ca trebuie decorat. Pentru asta trebuie sa duc un amplu proces de persuasiune. Bineinteles ca norisorii, bilele colorate si fel de fel de desene si lucruri agatate de sus nu sunt niste lucruri prea masculine, dar sper sa inving. Deocamdata nu am facut nici un demers, poate pentru ca mi-a fost si mie lene, dar presimt ca va sosi momentul.

Bucurestenii sau cel putin cei din Drumul Taberei au o metoda foarte ciudata de plata a facturilor la lumina. Nici nu am inteles prea bine cum vine asta, dar din ce am inteles totusi, ca sa-ti vina factura la curent, trebuie sa suni la un robot si sa-i comunici un numar, iar apoi facura ta va veni si apoi poti plati. Cand trebuie sa faci asta? Habar nu am. Si cata apa consumi la bucatarie si baie, tot tu trebuie sa scrii si sa lasi intr-o cutie postala. Ce normal era totul la Cluj. Iti venea factura de curent fara sa faci nimic, si pt consumul de apa venea un baiat sa te intrebe si sa noteze. Noroc ca macar plata internetului pare sa functioneze normal.

Convietuirea:
Pot spune ca ma simt bine stand mereu in aceeasi camera cu Costin, si nu simt nevoia de a ma furisa in alta camera, cum aveam temeri mai demult. Iar asta se aplica si in concediu, si in zilele de munca.Daca noi ne simtim bine, nu pot spune si despre computerele noastre la fel. Pentru ca eu nu vroiam sa renunt la computerul meu si nici el la mac-ul lui, am cazut de-acord sa le folosim pe amandoua. Dilema urmatoare a fost unde sa le punem, daca in dormitor sau sufragerie, daca pe ambele in aceeasi camera, etc. Pana la urma au ramas amandoua in dormitor. Dat fiind faptul ca avem aproximativ acelasi model de mouse, cele doua intra in conflict cand sunt folosite concomitent. Prin urmare, eu trebuie sa astept sa mute Costin cursorul undeva pentru a-l misca eu, si viceversa. Foarte enervant si stupid, dar evident ca nici unul din noi nu vrea sa faca compromisul de a se intoarce la mouse-ul fara fir. Desi ma enervez mereu si jur in sinea mea ca imi mut computerul in cealalta camera, ma induiosez cand ma uit la monitorul meu mic de fetita langa monitorul lui mare de baiat, fiecare cu jucarie pe el. Mac-ul cu o creatura zambareata cu 3 ochi, computerul meu cu o fetita, jucarie din aia textila ce se pune pe degete.

Gatitul tinde sa devina o problema, pentru ca amandoi incepem sa ne saturam sa ne gandim la ce sa facem de mancare, iar bani pentru a manca toata ziua in oras nu avem. Costin e obisnuit sa manance felul 1 si felul 2. Eu sunt obisnuita sa mananc doar felul 1, 2 sau 3. Lui Costin ii plac
spaghetele. Mie imi plac pastele. Lui Costin ii plac sosurile la borcan. Mie imi plac sosurile sanatoase facute in casa. Lui Costin ii plac supele la plic. Mie imi plac supele facute in casa. Lui Costin ii place mult porcul. Eu nu suport porcul. Costin aranjeaza mancarea in farfurie minutios. Eu o amestec in secunda cand ma pun la masa. Lui Costin nu-i place sa manance deodata mai mult de 2-3 tipuri de mancare. (carne, orez, salata) Eu imi impart mancarea in imbucaturi si am o mare problema daca un tip de mancare se termina mai repede decat numarul imbucaturilor. Cu toate
astea, ne intelegem repede asupra pizzei comandate impreuna si a ciocolatei pe care o devoram imediat.

Lui Costin ii place mult sa stea cu aerul conditionat. Eu nu-l suport mai mult de 5 minute. Mie imi plac filmele foarte meaningful, cu imagini frumoase si cu metafore, daca se poate care sa ma loveasca profund si sa ma faca sa ma gandesc la ideea aia mult. Costin se ia cu mainile de cap cand ii intind zambitoare un dvd spunandu-i ca e un film bun. Accepta sa ne uitam ca sa-mi faca pe plac, cel mai probabil. :) Vroiam sa downloadez Six Feet Under ca sa il vada si el, dar nu cred ca e o idee prea buna.

Fiindca in Cluj stateam pe o strada principala din cartier, in care se intampla mereu cate ceva si puteai sa te uiti mult si bine pe geam in timp ce faceai de mancare, aici treaba sta diferit, pentru ca in fata avem un bloc (macar 4 etaje, nu mai mult), iar pe strada dintre noi nu se intampla mai nimic. Totusi, avem noroc ca la etajul 3 din locul de vizavi sta o femeie, blonda, pe la 35 de ani, care nu prea face nimic. Mare parte din zi si-o petrece pe balcon la tigara si cafea, imbracata intr-o camasa de noapte foarte scurta. Desi petrece mult timp acolo, nu citeste, nu face altceva, ci se uita in oglinda. Asa ca ea este obiectul nostru de studiu si ne ingrijoram cand nu apare pe balcon.

Social:
La social nu am prea multe de spus. Mi-e dor de prietenii mei si de timpul petrecut impreuna la cafele, in oras sau in propria bucatarie. Mi-e dor sa stiu ca atunci cand vorbesc cu cel din fata mea ma intelege deplin, pentru ca ne leaga aceleasi idei si aceleasi gusturi si ca discutiile despre munca sunt nesemnificative. But oh well, win some, lose some.

Bucurestiul:
Prima mea impresie e ca totul se misca incet. A doua e ca e murdar si e haotic, ca sunt tot felul de oameni de calitate indoielnica. Partea buna e ca am reusit sa ignor o mare parte din ei, pe cei cu care nu intru in contact. In rest e ok deocamdata. Cu toate astea, mi-e dor de racoarea din Cluj, de busul 35 in care ma simteam ca acasa, de faptul ca daca imi trebuia ceva din oras nu ma descurajam la gandul ca trebuie sa merg pana acolo, mi-e dor de taximetristii vorbareti si de nenea din piata de la care cumparam mereu, si care imi dadea sa gust din fructe pentru a ma convinge ca sunt bune. In Bucuresti in piata oamenii care m-au servit aproape ca nici n-au vorbit cu mine, iar daca au vorbit, mai bine nu vorbeau. Nu stiu de ce, dar de cand sunt in Bucuresti nici nu am chef sa fac ceva artistic. Sper sa-mi revina repede cheful. E o stare ciudata pe care o am, de identitate neclara. Nu ma impacientez pentru ca stiu ca asa e la inceput, dar deocamdata e putin deranjant faptul ca nu ma pot raporta la nimic pe plan social, artistic sau de cariera. Inainte stiam ca apartin de o facultate, stiam ce trebuie sa fac, stiam cam unde o sa ajung, imi stiam prietenii, stiam cum sa imi petrec timpul. Acum nu prea stiu nimic din toate astea, dar stiu ca e doar o perioada de care am sa trec.

Probabil dupa toate astea ar trebui sa scriu o concluzie, dar nu cred ca are rost. Ideea e ca mi-e bine, sunt fericita si incerc sa fiu optimista ca va fi bine si cu munca si cu alte lucruri marunte care nu sunt aranjate deocamdata.

patternuri

ma simt f atras de patternuri. nu stiu daca am o problema, maladie,  calitate sau hobby, dar cert e ca imi plac f mult. atat pentru ca de ceva vreme am inceput sa gandesc mai putin in termeni de bine-rau, pozitiv-negativ, cat si pentru simplitate voi considera acest lucru drept o insusire de a mea. stand si privind in urma cred ca mi se trage de la joaca cu cerculetele de ulei din ciorba sau de la  bilute colorate din care faceam, in zilele ploioase, tot felul de forme si grupari.  acum ca m-am maturizat (cred) constat ca, desi nu mai ma joc cu bilute si nici timp sa stau sa ma joc cu mancarea nu mai am, ma bucur la fel de mult de patternuri si de momentele in care reusesc sa identific unul nou fie ca e vorba de o cladire, de un grup de oameni, de o padure, de textura unei frunze sau de un sir nesfarsit de dungulitze. pe iarna viitoare, probabil voi incerca sa organizez pozele si sa grupez toate patternurile interesante din pozele mele, dar pana atunci un pattern proaspat din weekend :)

IMG 1449 1 patternuri

2 zefira

Acum doi ani cam pe vremea asta am primit un pachet cu o ciocolata milka, seminte albe de dovleac si biletul din poza de mai jos. Eram in Timisoara, la studentfest, era perioada cand ma simteam totally out of place. Incercam sa-mi revin dintr-o perioada destul de urata si ma bucuram de soarele care ma facea sa ma simt ca la mare. Au fost niste zile bizare, cand nu aveam chef de oameni si de arta si nu intelegeam ce fac eu acolo. Probabil cea mai mare placere din zilele alea au fost plimbarile de una singura noaptea prin Timisoara si mirosul puternic de tei si alti copaci pe care nu i-am identificat. Eram dupa doi ani consecutivi in care in luna mai se intampla ceva fucked up si creasem deja o superstitie cu luna respectiva. In anul ala, din fericire, nu s-a mai intamplat nimic dubios in mai, ci dimpotriva, lucrurile au inceput sa se aseze intr-un mod ciudat, sau poate m-am saturat eu si am inceput sa privesc totul in alta lumina.

Pachetul ala era invaluit intr-un mare mister. Sau mai bine zis expeditorul. :) Am creat tot felul de scenarii despre el, aveam bucati mari de entuziasm pe care apoi le domoleam singura spunandu-mi ca e mai bine sa nu ma mai gandesc atata la subiect. Privind retrospectiv, ziua aia imi e foarte vie in minte si imi e foarte draga. A fost un punct de plecare, foarte timid si precaut din partea mea, spre ceea ce e azi. Pot spune ca in ziua aia, ciocolata, semintele si zefirul m-au facut foarte fericita. :)

43720014 web 2 zefira

Cuvinte pe cer

de cele mai multe ori, cand ai o relatie la distanta,  pentru a fi mai aproape de cea draga pui mana pe telefon si suni sau dai sms, pui mana pe tastatura si incepi sa vb pe mess, sa dai un mail sau sa zambesti tamp la monitor cand vezi imaginea ei intr-un colt de ecran. alteori te simti aproape uitandu-te la obiecte care te leaga de ea cumva sau rascolind prin amintiri.
weekendul asta, aflat intr-o iesire prin munti, am experimentat totusi un alt mod de a fi aproape de cea draga si anume uitandu-ma la cer. dupa treaba asta, m-am mai uitat pe cer, dar deocamdata nu a mai aparut nimic. promit sa insist. poate nu voi gasi scris atat de explicit, dar niciodata nu stii ce forme pot sa aiba norii, mai ales atunci cand sunt analizati de o minte cu imaginatie bogata si destul de permisiva de felul ei

IMG 1196 Cuvinte pe cer

Uneori

Unul din multele lucruri pe care imi place sa le fac este sa ma plimb prin orase fara vreun scop anume. De fapt, singurul scop este acela de a observa lucruri noi care apar in jur sau pe care nu le-am mai observat pana atunci, de a asculta muzica si a o corela cu atmosfera din anumite locuri, de a cugeta (ma distreaza cuvantul asta) la anumite dileme pe care le am la momentul respectiv. Intr-o zi, cand am plecat la o plimbare de genul asta si cu aparatul foto la mine, am trecut pe langa un zid verde de casa, destul de veche, cu o fereastra intr-o forma putin neobisnuita. Nu stiu de ce imi place locul ala. Poate trece de multe ori ca un loc banal. Dar imi place sa cred ca este un loc cu o energie pozitiva, cam asa cum se intampla in cartile lui Castaneda cu locurile cu putere. Aici am vazut din mers, scrijelita in tencuiala veche, fraza asta. Uneori se moare, alteori nu. M-am oprit pentru o poza si am mers mai departe, gandindu-ma la omul care a scris asta. Oare ce a avut in minte? Oare la ce s-a gandit cand a scris asta? Oare ce eveniment l-a facut sa se gandeasca la asta?

27310002 web1 Uneori

exercitiu de imaginatie

In ultimul timp, cand merg pe strada ma plictisesc teribil. O fi de la faptul ca nimic prea nou nu se intampla sau pentru ca m-am saturat de realitatea asta fada. Asa ca am incercat sa modific putin realitatea in functie de muzica pe care o ascult si de mood-ul in care sunt. Daca prima data am inceput cu atasarea imaginara a dintilor de vampiri la oamenii din autobus, am continuat mai apoi cu oameni care se blocheaza pe o miscare anume in functie de ritm, cam ca o serie de 2 poze la care tot dai next si back pentru ca miscarea sa se repete. Mi-am mai imaginat masini care merg linistite pe strada si alte masini din spatele lor care se desprind usor de asfalt, se inalta prin aer, trec peste masina care era in fata lor si apoi le depasesc coborand la fel de incet in fata lor. Oamenii sareau in slow motion ca pe o trambulina, mai intai mai jos si apoi tot mai in sus pana prindeau de picioare pasari si cu ajutorul lor urcau spre nori. Am vazut si un avion de la wizz air care avea pe o aripa un om care se credea avion si statea si el cu bratele desfacute si intinse, doar ca nu pe burta, ci in picioare. Pornind de la filmuletul asta, mi-ar placea sa fie un anumit numar de features pe care sa le aiba oamenii, lucruri de genul asta si altele. Cred ca lumea ar fi mult mai frumoasa, oamenii mult mai zambitori si mai nice, mai linistiti si impacati.

DSC 6277 web exercitiu de imaginatie

Lucruri simple, no. 3 (cred)

Dupa o saptamana destul de obositoare in care am stat intepenita pe scaun cu ochii in monitor aproape de dimineata pana seara, revin la activitati mai placute. Dupa atatea zile mai hardcore de montat filmuletul pentru prelicenta in care am trecut de la optimism la deprimare chiar de mai multe ori pe zi, mi-am propus sa stau cat mai putin la computer in weekendul ce urmeaza. Desi nu cred ca voi petrece timp in aer liber pentru ca in Cluj tot revine vremea mohorata, probabil voi citi mult, voi face poze si imi voi strange prietenii la ceaiuri si discutii relaxante. :)

27310003 web Lucruri simple, no. 3 (cred)

pills and choises

take the red pill or the blue pill, alege de partea cui esti, alege la o rascruce pe care din drumuri sa o iei, alege ceea ce e consideri bine si ceea ce e rau.

in viata ai optiuni care iti modifica viata de dupa radical; totusi daca intr-o zi nu vei mai dori sa alegi si o vei lua fie pe un alt drum decat cele 2 intre care ar trebui sa alegi, fie pe toate drumurile simultan pentru ca la sfarsit sa ajungi in acelasi punct, dar mult mai bogat in experiente, nu ar fi mai complet drumul parcurs?

IMG 9904 1 pills and choises

Lucruri simple, no.2

In Cluj exista in plin centru o cofetarie-cafenea cu doua nume. Cofetaria Tineretului si cafeneaua Arizona. Desi pare un local total banal si absolut comunist, povestile din spatele acelui loc sunt foarte interesante. Aflata chiar langa o cafenea foarte fancy, care e impartita la randul ei in cafenea si magazin de haine, cafeneaua Arizona ii lasa rece pe majoritatea trecatorilor. E de-ajuns sa arunci o privire inspre vitrina cu un trandafir japonez si sa-ti dai seama ca nu e un loc potrivit pentru a bea o cafea si a te relaxa 2-3 ore. Cofetaria are un aspect foarte “obosit”, de parca acolo timpul a stat in loc. Primul lucru care iti trece prin cap este ca trebuie sa fie o “bomba” de local, cu prajituri si cafele proaste, cu muzica de 2 lei si persoane ami mult sau mai putin normale. Ei bine, se pare ca ceea ce reprezinta Arizona nu este asta. Sau este mult mai mult. Cum intri in local, dai de cofetarie, insa nu toata lumea care vine pentru prima data vede scarile pe care se poate urca in cafenea. Intr-adevar, mesele si scaunele sunt destul de uzate si totul arata de parca comunismul nu ar fi cazut de prea mult timp. Ceea ce putini stiu insa este ca aceasta cofetarie-cafenea, cu numele de Tineretului, este defapt un fost loc de intalnire a intelectualilor din anii 60-70. Aici veneau scriitori, profesori, studenti. Se faceau schimburi de carti, de casete, se discuta despre literatura, ba chiar s-au si pus bazele revistei culturale Echinox. Se pare ca unul din scriitorii care erau “de-ai casei” in cafenea ar fi spus la un moment dat ca e atata agitatie si forfota de parca ar fi in Arizona. Si asa i-a ramas numele de-atunci, fiind recunoscut si lipit cu autocolant pe vitrina. Printre scriitori si alti oameni “de vaza” care frecventau cafeneaua, mai erau si diverse personaje vestite ca sportivi cazuti in dizgratie, fosti oameni bogati ajunsi boschetari, femei la care ravneau barbatii si alte personaje obscure. :)

Desi mi se pare totul o poveste dintr-o cafenea de pe Montmartre, se pare ca asta e istoria cofetariei-cafenea. Trebuie sa recunosc ca nu am intrat niciodata in ea, dar trecand mai mereu pe langa ea, m-am gandit de multe ori la ea si la cum ar putea fi inauntru. M-am gandit de multe ori si la asocierea cu Arizona Dream, film pe care l-am gasit la fel de obscur si oniric ca si atmosfera din Arizona. Si de multe ori am vrut si eu (si alte persoane pe care le stiu, inclusiv Anca, prietena si colega de apartament) sa mergem in miez de noapte si sa lipim un “dream” sub Arizona. Pana intr-o zi cand cineva a facut-o, si am fost la momentul potrivit cu aparatul foto pe-acolo, si am facut o poza. Ziua urmatoare nu a mai fost nici un “dream.”

27310004 web Lucruri simple, no.2

Lucruri simple pentru oameni complicati

Am de mai demult o inclinatie spre a fotografia obiecte. Nu stiu de ce, dar mi se pare ca fotografiile in care se afla un obiect pot sa transmita multe stari. Nu stiu daca fotografiile mele au reusit sa transmita vreuna, dar alaturi de nuduri, imi e cea mai draga categorie de fotografie, daca se poate considera o categorie. Strangand incet, incet mai multe poze sub numele de “simple things” si punandu-le intr-un folder sub forma de serie, am ajuns la dorinta de a reincepe seria, dar de data asta strict pe film, si anume pe film lat. Nu stiu exact de ce, dar ideea de fotografii patrate, si putine la numar pe un film (12 bucati) ma atrage foarte tare.

Mai demult am ajuns la concluzia ca oamenii complicati se bucura mai mult de lucrurile simple. Lucrurile simple insemnand fie suflarea unei papadii, fie stat pe banca si privit trecatori, fie multe alte lucruri de genul asta. Multi oameni traiesc mereu doar cu gandul de a acumula cat mai mult pe plan material sau traiesc cu gandul ca vor gasi fericirea doar daca vor munci pentru a  o casa, o masina, vor face un copil si apoi il vor privi crescand. Pentru mine astia sunt oamenii simplii, care totusi nu mai stiu sa se bucure de lucrurile simple si care nu stiu sa recunoasca fericirea de langa ei. In virtutea acestui lucru am inceput seria lucrurilor simple pentru oameni complicati.

27290012 web Lucruri simple pentru oameni complicati

Lalelele de ziua mea. Triste si ofilite ca a plecat cel care le-a daruit. :)