De la mutarea in Bucuresti a trecut aproape o luna si pot spune ca abia acum m-am dezmeticit si am intrat in ritm. Si pentru asta a fost nevoie de un concediu in care sa simt ca sunt departe de casa noastra, lucru care m-a facut sa imi dau seama ca totul se petrece firesc si cum trebuie. Ma tot asteptam ca mutarea sa ma loveasca din plin, sa simt ca totul e diferit si ca nu ma regasesc. Intr-un fel a fost asa, dar nu atat de dramatic si nici intr-un sens rau neaparat. Dar ca sa sintetizez, o voi lua pe rand.

Apartamentul:

Zilele in care amandoi am zugravit si am facut curat au durat o eternitate. La cumparaturi m-as fi asteptat sa iasa scandal, dar ne-am inteles dubios de bine. Mai avem cate ceva de facut in casa, dar mai e timp destul.
Primul lucru de care m-am lovit a fost faptul ca de-acum inainte trebuie sa urc pana la etajul 4, dar in blocul asta e ca si cum ai urca la 5. Majoritatea vietii mi-am petrecut-o la parter, unde a fost ori foarte frig, ori potrivit. Acum sunt la capatul opus, urc pana la 4 si e mereu foarte, foarte cald, fiindca se incinge dracia de acoperis, si am impresia ca mai e o buna bucata de viata pana sa ne facem o terasa inverzita deasupra apartamentului. Sper macar sa fie caldut la iarna.

De la locuirea la 3 camere dar in 4 oameni, am trecut la 2 camere si 2 oameni. M-am gandit ca va fi mai usor de intretinut curatenia, dar nu e neaparat asa. Probabil pentru ca, fiind la casa mea, sunt mai obsedata de curatenie decat in facultate. Am observat oricum ca la modul in care traim, cam o ora pe saptamana e suficienta pentru a tine totul curat. Din cauza ca e atat de cald, s-a uscat busuiocul in ghiveci de la parintii mei. Acum am primit un alt ghiveci de busuioc de la parintii lui Costin. Sper sa supravietuiasca, desi si Dracena da semne de caldura prea mare.

Pana acum, nu am avut probleme cu vecinii, decat in doua randuri, cu acelasi. O data pentru ca era muzica prea tare, defapt bass-ul, si eram in intervalul 14-17 cand nenea de jos cere ora de liniste. Atunci a fost singura data cand ne-a batut in calorifer, dar trebuie sa spun ca bass-ul prea tare era de la costin, si nu de la mine, caci pe mine m-a invatat Cristina sa-l dau la minim. :) Iar alta data cand l-am deranjat, a fost cu o foarte mica indundatie, la o zi dupa ce Costin a schimbat bateria de la chiuveta din bucatarie.

Deoarece cat am fost in facultate nu am avut masina de spalat si am spalat hainele cu mana, am fost in extaz de faptul ca aici e masina de spalat. Prin urmare am tendinta sa spal toata ziua, mai ales cand vad si cat de repede se usuca pe caldura asta.

Desi deocamdata am aranjat si am utilat apartamentul cat de cat, parerea mea e ca trebuie decorat. Pentru asta trebuie sa duc un amplu proces de persuasiune. Bineinteles ca norisorii, bilele colorate si fel de fel de desene si lucruri agatate de sus nu sunt niste lucruri prea masculine, dar sper sa inving. Deocamdata nu am facut nici un demers, poate pentru ca mi-a fost si mie lene, dar presimt ca va sosi momentul.

Bucurestenii sau cel putin cei din Drumul Taberei au o metoda foarte ciudata de plata a facturilor la lumina. Nici nu am inteles prea bine cum vine asta, dar din ce am inteles totusi, ca sa-ti vina factura la curent, trebuie sa suni la un robot si sa-i comunici un numar, iar apoi facura ta va veni si apoi poti plati. Cand trebuie sa faci asta? Habar nu am. Si cata apa consumi la bucatarie si baie, tot tu trebuie sa scrii si sa lasi intr-o cutie postala. Ce normal era totul la Cluj. Iti venea factura de curent fara sa faci nimic, si pt consumul de apa venea un baiat sa te intrebe si sa noteze. Noroc ca macar plata internetului pare sa functioneze normal.

Convietuirea:
Pot spune ca ma simt bine stand mereu in aceeasi camera cu Costin, si nu simt nevoia de a ma furisa in alta camera, cum aveam temeri mai demult. Iar asta se aplica si in concediu, si in zilele de munca.Daca noi ne simtim bine, nu pot spune si despre computerele noastre la fel. Pentru ca eu nu vroiam sa renunt la computerul meu si nici el la mac-ul lui, am cazut de-acord sa le folosim pe amandoua. Dilema urmatoare a fost unde sa le punem, daca in dormitor sau sufragerie, daca pe ambele in aceeasi camera, etc. Pana la urma au ramas amandoua in dormitor. Dat fiind faptul ca avem aproximativ acelasi model de mouse, cele doua intra in conflict cand sunt folosite concomitent. Prin urmare, eu trebuie sa astept sa mute Costin cursorul undeva pentru a-l misca eu, si viceversa. Foarte enervant si stupid, dar evident ca nici unul din noi nu vrea sa faca compromisul de a se intoarce la mouse-ul fara fir. Desi ma enervez mereu si jur in sinea mea ca imi mut computerul in cealalta camera, ma induiosez cand ma uit la monitorul meu mic de fetita langa monitorul lui mare de baiat, fiecare cu jucarie pe el. Mac-ul cu o creatura zambareata cu 3 ochi, computerul meu cu o fetita, jucarie din aia textila ce se pune pe degete.

Gatitul tinde sa devina o problema, pentru ca amandoi incepem sa ne saturam sa ne gandim la ce sa facem de mancare, iar bani pentru a manca toata ziua in oras nu avem. Costin e obisnuit sa manance felul 1 si felul 2. Eu sunt obisnuita sa mananc doar felul 1, 2 sau 3. Lui Costin ii plac
spaghetele. Mie imi plac pastele. Lui Costin ii plac sosurile la borcan. Mie imi plac sosurile sanatoase facute in casa. Lui Costin ii plac supele la plic. Mie imi plac supele facute in casa. Lui Costin ii place mult porcul. Eu nu suport porcul. Costin aranjeaza mancarea in farfurie minutios. Eu o amestec in secunda cand ma pun la masa. Lui Costin nu-i place sa manance deodata mai mult de 2-3 tipuri de mancare. (carne, orez, salata) Eu imi impart mancarea in imbucaturi si am o mare problema daca un tip de mancare se termina mai repede decat numarul imbucaturilor. Cu toate
astea, ne intelegem repede asupra pizzei comandate impreuna si a ciocolatei pe care o devoram imediat.

Lui Costin ii place mult sa stea cu aerul conditionat. Eu nu-l suport mai mult de 5 minute. Mie imi plac filmele foarte meaningful, cu imagini frumoase si cu metafore, daca se poate care sa ma loveasca profund si sa ma faca sa ma gandesc la ideea aia mult. Costin se ia cu mainile de cap cand ii intind zambitoare un dvd spunandu-i ca e un film bun. Accepta sa ne uitam ca sa-mi faca pe plac, cel mai probabil. :) Vroiam sa downloadez Six Feet Under ca sa il vada si el, dar nu cred ca e o idee prea buna.

Fiindca in Cluj stateam pe o strada principala din cartier, in care se intampla mereu cate ceva si puteai sa te uiti mult si bine pe geam in timp ce faceai de mancare, aici treaba sta diferit, pentru ca in fata avem un bloc (macar 4 etaje, nu mai mult), iar pe strada dintre noi nu se intampla mai nimic. Totusi, avem noroc ca la etajul 3 din locul de vizavi sta o femeie, blonda, pe la 35 de ani, care nu prea face nimic. Mare parte din zi si-o petrece pe balcon la tigara si cafea, imbracata intr-o camasa de noapte foarte scurta. Desi petrece mult timp acolo, nu citeste, nu face altceva, ci se uita in oglinda. Asa ca ea este obiectul nostru de studiu si ne ingrijoram cand nu apare pe balcon.

Social:
La social nu am prea multe de spus. Mi-e dor de prietenii mei si de timpul petrecut impreuna la cafele, in oras sau in propria bucatarie. Mi-e dor sa stiu ca atunci cand vorbesc cu cel din fata mea ma intelege deplin, pentru ca ne leaga aceleasi idei si aceleasi gusturi si ca discutiile despre munca sunt nesemnificative. But oh well, win some, lose some.

Bucurestiul:
Prima mea impresie e ca totul se misca incet. A doua e ca e murdar si e haotic, ca sunt tot felul de oameni de calitate indoielnica. Partea buna e ca am reusit sa ignor o mare parte din ei, pe cei cu care nu intru in contact. In rest e ok deocamdata. Cu toate astea, mi-e dor de racoarea din Cluj, de busul 35 in care ma simteam ca acasa, de faptul ca daca imi trebuia ceva din oras nu ma descurajam la gandul ca trebuie sa merg pana acolo, mi-e dor de taximetristii vorbareti si de nenea din piata de la care cumparam mereu, si care imi dadea sa gust din fructe pentru a ma convinge ca sunt bune. In Bucuresti in piata oamenii care m-au servit aproape ca nici n-au vorbit cu mine, iar daca au vorbit, mai bine nu vorbeau. Nu stiu de ce, dar de cand sunt in Bucuresti nici nu am chef sa fac ceva artistic. Sper sa-mi revina repede cheful. E o stare ciudata pe care o am, de identitate neclara. Nu ma impacientez pentru ca stiu ca asa e la inceput, dar deocamdata e putin deranjant faptul ca nu ma pot raporta la nimic pe plan social, artistic sau de cariera. Inainte stiam ca apartin de o facultate, stiam ce trebuie sa fac, stiam cam unde o sa ajung, imi stiam prietenii, stiam cum sa imi petrec timpul. Acum nu prea stiu nimic din toate astea, dar stiu ca e doar o perioada de care am sa trec.

Probabil dupa toate astea ar trebui sa scriu o concluzie, dar nu cred ca are rost. Ideea e ca mi-e bine, sunt fericita si incerc sa fiu optimista ca va fi bine si cu munca si cu alte lucruri marunte care nu sunt aranjate deocamdata.

Pana atunci, o poza de la street delivery, care nu m-a incantat prea tare. (nici poza, nici street delivery)

Am o mare pofta de foto, dar e domolita foarte bine de lipsa de timp si de munca din ultimele zile. Probabil dupa licenta nu voi mai vrea sa am de-a face cu computerul o buna bucata de vreme. Aseara am reusit sa adorm la birou miscand de nivelurile de la levels din premiere. Pot spune ca am atins nivelul record de oboseala pana acum, nu am mai adormit niciodata in timp ce faceam ceva. :)

Pachetul ala era invaluit intr-un mare mister. Sau mai bine zis expeditorul. :) Am creat tot felul de scenarii despre el, aveam bucati mari de entuziasm pe care apoi le domoleam singura spunandu-mi ca e mai bine sa nu ma mai gandesc atata la subiect. Privind retrospectiv, ziua aia imi e foarte vie in minte si imi e foarte draga. A fost un punct de plecare, foarte timid si precaut din partea mea, spre ceea ce e azi. Pot spune ca in ziua aia, ciocolata, semintele si zefirul m-au facut foarte fericita. :)

Weekendul asta am fost la cabana Cuca, de unde am reusit sa urc pe Vf. Papusa si sa fac jumatate din creasta Iezerului.  Mai incercasem de odata fara succes (motivul a fost o furtuna puternica), asa ca bucuria ajungerii pe varf a fost f mare. Am facut traseul de 4-4,5 ore in 3 ore si 15 min. Daca ar fi sa imi explic timpul asta bun pt mine as zice ca am 2 factori: dorinta de a ajunge pe varf, de a ma revansa pe de o parte si +ul de energie generat de lasatul de fumat pe de alta parte.

Daca ar fi sa descriu in cateva randuri ceea ce am inteles din weekendul care  tocmai se incheie as zice ca:

• uneori pentru a intelege mai bine unele lucruri si importanta lor este bine sa te indepartezi de ele. de la distanta ai o implicare mai mica dpdv sentimental si poti analiza la rece, lua decizii mai bune. de multe ori in trecut am verificat semificatia unui lucru pentru mine indepartandu-ma de el si constantand ceea ce provoaca lipsa lui.  trecand de la abstract la concret as zice ca nu prea am simtit lipsa oamenilor si a civilizatiei. Ba chiar m-a bucurat mai mult ca in alte randuri.
• uneori pentru a rezolva o problema complicata e bine sa incerci simplificarea ei: tot drumul de sambata am fost insotiti de o catzea de la cabana. pentru a nu se simti aiurea, am zis sa o botezam si numele primit a fost matilda. cateaua asta ne-a insotit f fericita tot drumul, de cele mai multe ori se afla in fata noastra aratandu-ne drumul, cand gasea zapada tzopaia in ea, reusind sa se infiga cu capul in ea sau alergand dupa bulgarii de zapada ce o luau la vale; alerga si dupa pasari de munte (mai putin dupa alea mari de care se cam temea) sau fugarea soparle prin iarba. overall, pot zice ca matilda s-a simtit f bine si calatoria a facut-o f fericita.  cam de 2 ani tot caut sensul vietii sau mai exact bucurii pentru care sa traiesc. am tot testat diverse lucruri si idealuri imprumutate de la cei din jur, le-am testat pe mine, dar pot zice ca senzatia pe care am avut-o a fost ca atunci  cand intrii intr-o cabina de proba si tot probezi haine care nu iti vin. observand catelul matilda si testand bucuriile sale, pot zice ca mi s-au potrivit mai bine ca cele ale oamenilor de la care am incercat sa imprumut bucurii. nu ma refer la alergatul dupa pasari sau soparle, nici la tavalit prin zapada ci la bucurii simple si frumoase aflate la tot pasul si generate de natura: un cer albastru, un copac inflorit, o ploaie de mai, un miros de tei,… sunt motive serioase de bucurie de care de multe ori uit sa ma bucur asa cum ar trebui. stand si gandindu-ma de ce apare treaba asta explicatia pe care mi-o dau ar fi ca toate acestea  sunt gratuite si ca mai orice lucru care nu are pret si care e intalnit la tot pasul, isi pierde din valoare si din interes. voi incerca pe viitor sa ma bucur mai mult de toate aceste lucruri.
• senzatia pe care o ai cand esti in varf de munte si vezi tot ceea ce e in jur, cand mergi pe creasta cateva ore, chiar si cu un vant enervant, este extrem de placuta si de intensa. voi incerca sa o mai repet cat de curand.