o parte din mine crede ca este posibil ca o piatra sau o bucata de pamant sa fie la fel de pline de viata, de probleme sau de bucurii ca un om. probabil ca ciclul de viata difera, la fel si problemele sau bucuriile si aceasta diferenta este atat de mare incat nu avem cum sa o percepem. cel putin nu in stadiul asta al evolutiei si nu atata timp cat aroganta fiintei dominatoare este una din trasaturile noastre definitorii. probabil peste ceva vreme cand vom fi obosit de atata lupta si vom avea timp si deschidere spre a cerceta mai indeaproape ceea ce ne inconjoara vom putea sa comunicam ceva mai bine cu ceea ce este in jurul nostru, fie ca e piatra, apa sau o bucata de lemn sculptata de om. as vrea sa apuc sa traiesc acele vremuri. probabil ca atunci, intr-o zi voi iesi in parc si dupa o protocolara discutie despre vreme cu firele de iarba, 2-3 glume cu pietrele, voi zambi unei girafe de lemn si o voi ajuta oferindu-i adapost intr-un colt de apartament. in schimb ea imi va povesti ce s-a mai intamplat pe acasa cat am lipsit, probabil ca se va plange de vorbele urate auzite de la cosul de gunoi, iar in cele din urma ne vom pune impreuna la un episod cu wild africa pe NG.
.