Acum doi ani cam pe vremea asta am primit un pachet cu o ciocolata milka, seminte albe de dovleac si biletul din poza de mai jos. Eram in Timisoara, la studentfest, era perioada cand ma simteam totally out of place. Incercam sa-mi revin dintr-o perioada destul de urata si ma bucuram de soarele care ma facea sa ma simt ca la mare. Au fost niste zile bizare, cand nu aveam chef de oameni si de arta si nu intelegeam ce fac eu acolo. Probabil cea mai mare placere din zilele alea au fost plimbarile de una singura noaptea prin Timisoara si mirosul puternic de tei si alti copaci pe care nu i-am identificat. Eram dupa doi ani consecutivi in care in luna mai se intampla ceva fucked up si creasem deja o superstitie cu luna respectiva. In anul ala, din fericire, nu s-a mai intamplat nimic dubios in mai, ci dimpotriva, lucrurile au inceput sa se aseze intr-un mod ciudat, sau poate m-am saturat eu si am inceput sa privesc totul in alta lumina.
Pachetul ala era invaluit intr-un mare mister. Sau mai bine zis expeditorul. :) Am creat tot felul de scenarii despre el, aveam bucati mari de entuziasm pe care apoi le domoleam singura spunandu-mi ca e mai bine sa nu ma mai gandesc atata la subiect. Privind retrospectiv, ziua aia imi e foarte vie in minte si imi e foarte draga. A fost un punct de plecare, foarte timid si precaut din partea mea, spre ceea ce e azi. Pot spune ca in ziua aia, ciocolata, semintele si zefirul m-au facut foarte fericita. :)
