Weekendul asta am fost la cabana Cuca, de unde am reusit sa urc pe Vf. Papusa si sa fac jumatate din creasta Iezerului. Mai incercasem de odata fara succes (motivul a fost o furtuna puternica), asa ca bucuria ajungerii pe varf a fost f mare. Am facut traseul de 4-4,5 ore in 3 ore si 15 min. Daca ar fi sa imi explic timpul asta bun pt mine as zice ca am 2 factori: dorinta de a ajunge pe varf, de a ma revansa pe de o parte si +ul de energie generat de lasatul de fumat pe de alta parte.
Daca ar fi sa descriu in cateva randuri ceea ce am inteles din weekendul care tocmai se incheie as zice ca:
- uneori pentru a intelege mai bine unele lucruri si importanta lor este bine sa te indepartezi de ele. de la distanta ai o implicare mai mica dpdv sentimental si poti analiza la rece, lua decizii mai bune. de multe ori in trecut am verificat semificatia unui lucru pentru mine indepartandu-ma de el si constantand ceea ce provoaca lipsa lui. trecand de la abstract la concret as zice ca nu prea am simtit lipsa oamenilor si a civilizatiei. Ba chiar m-a bucurat mai mult ca in alte randuri.
- uneori pentru a rezolva o problema complicata e bine sa incerci simplificarea ei: tot drumul de sambata am fost insotiti de o catzea de la cabana. pentru a nu se simti aiurea, am zis sa o botezam si numele primit a fost matilda. cateaua asta ne-a insotit f fericita tot drumul, de cele mai multe ori se afla in fata noastra aratandu-ne drumul, cand gasea zapada tzopaia in ea, reusind sa se infiga cu capul in ea sau alergand dupa bulgarii de zapada ce o luau la vale; alerga si dupa pasari de munte (mai putin dupa alea mari de care se cam temea) sau fugarea soparle prin iarba. overall, pot zice ca matilda s-a simtit f bine si calatoria a facut-o f fericita. cam de 2 ani tot caut sensul vietii sau mai exact bucurii pentru care sa traiesc. am tot testat diverse lucruri si idealuri imprumutate de la cei din jur, le-am testat pe mine, dar pot zice ca senzatia pe care am avut-o a fost ca atunci cand intrii intr-o cabina de proba si tot probezi haine care nu iti vin. observand catelul matilda si testand bucuriile sale, pot zice ca mi s-au potrivit mai bine ca cele ale oamenilor de la care am incercat sa imprumut bucurii. nu ma refer la alergatul dupa pasari sau soparle, nici la tavalit prin zapada ci la bucurii simple si frumoase aflate la tot pasul si generate de natura: un cer albastru, un copac inflorit, o ploaie de mai, un miros de tei,… sunt motive serioase de bucurie de care de multe ori uit sa ma bucur asa cum ar trebui. stand si gandindu-ma de ce apare treaba asta explicatia pe care mi-o dau ar fi ca toate acestea sunt gratuite si ca mai orice lucru care nu are pret si care e intalnit la tot pasul, isi pierde din valoare si din interes. voi incerca pe viitor sa ma bucur mai mult de toate aceste lucruri.
- senzatia pe care o ai cand esti in varf de munte si vezi tot ceea ce e in jur, cand mergi pe creasta cateva ore, chiar si cu un vant enervant, este extrem de placuta si de intensa. voi incerca sa o mai repet cat de curand.
