In Cluj exista in plin centru o cofetarie-cafenea cu doua nume. Cofetaria Tineretului si cafeneaua Arizona. Desi pare un local total banal si absolut comunist, povestile din spatele acelui loc sunt foarte interesante. Aflata chiar langa o cafenea foarte fancy, care e impartita la randul ei in cafenea si magazin de haine, cafeneaua Arizona ii lasa rece pe majoritatea trecatorilor. E de-ajuns sa arunci o privire inspre vitrina cu un trandafir japonez si sa-ti dai seama ca nu e un loc potrivit pentru a bea o cafea si a te relaxa 2-3 ore. Cofetaria are un aspect foarte “obosit”, de parca acolo timpul a stat in loc. Primul lucru care iti trece prin cap este ca trebuie sa fie o “bomba” de local, cu prajituri si cafele proaste, cu muzica de 2 lei si persoane ami mult sau mai putin normale. Ei bine, se pare ca ceea ce reprezinta Arizona nu este asta. Sau este mult mai mult. Cum intri in local, dai de cofetarie, insa nu toata lumea care vine pentru prima data vede scarile pe care se poate urca in cafenea. Intr-adevar, mesele si scaunele sunt destul de uzate si totul arata de parca comunismul nu ar fi cazut de prea mult timp. Ceea ce putini stiu insa este ca aceasta cofetarie-cafenea, cu numele de Tineretului, este defapt un fost loc de intalnire a intelectualilor din anii 60-70. Aici veneau scriitori, profesori, studenti. Se faceau schimburi de carti, de casete, se discuta despre literatura, ba chiar s-au si pus bazele revistei culturale Echinox. Se pare ca unul din scriitorii care erau “de-ai casei” in cafenea ar fi spus la un moment dat ca e atata agitatie si forfota de parca ar fi in Arizona. Si asa i-a ramas numele de-atunci, fiind recunoscut si lipit cu autocolant pe vitrina. Printre scriitori si alti oameni “de vaza” care frecventau cafeneaua, mai erau si diverse personaje vestite ca sportivi cazuti in dizgratie, fosti oameni bogati ajunsi boschetari, femei la care ravneau barbatii si alte personaje obscure. :)
Desi mi se pare totul o poveste dintr-o cafenea de pe Montmartre, se pare ca asta e istoria cofetariei-cafenea. Trebuie sa recunosc ca nu am intrat niciodata in ea, dar trecand mai mereu pe langa ea, m-am gandit de multe ori la ea si la cum ar putea fi inauntru. M-am gandit de multe ori si la asocierea cu Arizona Dream, film pe care l-am gasit la fel de obscur si oniric ca si atmosfera din Arizona. Si de multe ori am vrut si eu (si alte persoane pe care le stiu, inclusiv Anca, prietena si colega de apartament) sa mergem in miez de noapte si sa lipim un “dream” sub Arizona. Pana intr-o zi cand cineva a facut-o, si am fost la momentul potrivit cu aparatul foto pe-acolo, si am facut o poza. Ziua urmatoare nu a mai fost nici un “dream.”
